Expoziția de artă plastică „Salonul de primăvară” va fi găzduită de Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași. Vernisajul va avea loc în data de 21 aprilie a.c., începând cu ora 16:00.
„Salonul de primăvară are o tradiție în cadrul manifestărilor artistice ale Muzeului Dunării de Jos din Călărași. Anul acesta, echipa prestigioasei instituții de cultură își extinde colaborarea cu Biblioteca Județeană ‘Alexandru Odobescu’, continuând promovarea și coagularea artiștilor plastici în jurul ideii de frumos, de regenerare a naturii, de lumină și spiritualitate. Artiști călărășeni, pictori din Câmpia Bărăganului sau din alte zone ale țării, își vor expune creațiile reprezentând direcții figurative evocând elemente ale realității, acestora alăturându-se și alte tendințe aparținând zonei de interpretare a formei sau de redare a unor stări interioare, reflectate în expresii abstracte, expresioniste sau decorative. Predominând bidimensionalul, expoziția se înscrie, ca privire generală, pe traiectoria unui discurs modern, lăsând la vedere experiențe de atelier inedite, viziuni plastice dintre cel mai interesante, readucând în memoria noastră școli artistice, epoci și inflexiuni ale unor perioade efervescente din opera unor artiști în plină consacrare. Încărcat de culoarea vivantă specifică primăverii, salonul statoricește repere actuale dintr-un fenomen artistic local, cu participare națională”, transmite criticul de artă, Ana Amelia Dincă.

