Pompierii militari călărăşeni intervin punctual la fiecare solicitare, alături de celelalte structuri ale MAI și cu sprijinul drumarilor.
Pompierii militari călărăşeni au intervenit pe parcursul nopții trecute la: 2 incendii în localitățile Socoalelele (incendiu anexă gospodărească) și Sohatu (incendiu locuință), la 2 accidente rutiere, la un autoturism răsturnat pe A2, km 94, calea 2, cu o singură persoană rănită ușor și la un altul în localitatea Nana, după ce două autovehicule au intrat în coliziune, rezultând o singură persoană vătămată, care prezenta leziuni minore. S-a intervenit, de asemenea, cu mai multe mijloace de intervenție – autospeciale de muncă operativă, autospeciale de stingere cu module de descarcerare, autospeciale SHEERP (autospeciale cu capacitate mărită de trecere) prima dată pentru un copil de 4 luni, care prezenta probleme grave de sănătate și necesita transport urgent și apoi, pentru transportarea persoanelelor care au rămas înzăpezite în zona de nord a județului în mai mult de 12 cazuri până la acest moment.
Până acum au fost evacuate și preluate mai mult de 275 de persoane rămase blocate.
Intervențiile au fost făcute alături de colegii de la SVSU, IPJ, IJJ și în cooperare cu Secțiile de Drumuri Județene și Naționale.
Din păcate, și la acest moment sunt încă autovehicule blocate în zăpadă pe mai multe tronsoane de drumuri, și cu persoane care, inițial, au refuzat părăsirea autovehiculelor și la care se ajunge cu mare dificultate, fiind depuse eforturi umane foarte mari în acest sens.
Situația este în dinamică și se intervene punctual la fiecare solicitare, vizibilitatea este redusă și condițiile de deplasare sunt foarte dificile.

