Cultură Eveniment

Poveștile prind viață, la Călărași, de Noaptea Bibliotecilor

Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași se alătură, și în acest an, evenimentului național de activare nocturnă a bibliotecilor și comunităților, susținut de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).

Potrivit unui comunicat de presă al instituției culturale, la Călărași, biblioteca va fi animată, de la ora 18.00, până la miezul nopții, într-o atmosferă cu totul specială, în care cărțile, oamenii, poveștile, creativitatea și buna dispoziție se vor întâlni printre rafturi.  Și pentru că o bibliotecă rămâne bibliotecă, chiar și în cea mai neobișnuită noapte a ei, participanții vor putea să își aleagă cărțile preferate, să le împrumute și să plece acasă cu o poveste pentru mai târziu.

Giganții din Lumea Cărților vor deschide porțile nopții în care poveștile prind viață, începând cu ora 18.00.

La Sala Perspective, cei prezenți vor putea viziona expoziția de pictură „Ritmuri și permanențe”, semnată de Silviu Ioan Soare, iar de la 18.30, va avea loc – „Cartea vie. De vorbă cu scriitorii”, unde sunteți invitați la o întâlnire specială cu autori dragi: Stela Anghel, Dan Bițuică, Ion Anghel Mănăstire, Tudor Amza, Ionela Pintilie, Anghel Stoica, Dorina Terziu, Iuliana Șandru, Gabriela Nicolescu, Florin Grigoriu.

La Secția Împrumut Adulți și Adolescenți, biblioteca va deveni „Inima Comunității”: Oamenii fericiți citesc și beau cafea. Vă așteaptă un foto corner cu „Instantanee cu aromă de lectură”, pentru a imortaliza momentul. Expoziția „Plăcerea lecturii: Oameni. Cărți. Cafea” vă va îmbia cu noi sugestii de lectură.

De la ora 19.00, va avea loc acțiunea „Călărașiul citește”, un club de lectură pentru împătimiți, care vor pătrunde în „Capsula literară a timpului”. De la ora 20.30, va avea loc manifestarea „Poezie și cafea”, cu Ion Anghel Mănăstire, dar și lansarea volumului „Exilat în viitor”.

La Sala Copiilor „Regina Maria” & Ludoteca „Licurici”, cei mici vor începe activitatea la ora 18.00: Ce iubesc la biblioteca mea? – mesaje pentru bibliotecă, și vor continua cu atelierul Un semn, o carte, o poveste! De la ora 19.00 – Lectură în nocturnă, descoperirea unor personaje misterioase, iar de la ora 20.30 vor fi bricolate Brățările prieteniei.

La Sala de Lectură și Cercetare, Călărașiul va deveni o hartă vie, cu activități precum „Fii parte din harta vie!”, „The Late Night Fortune Teller”, care vor avea loc începând cu ora 18.00, iar de la ora 19.00 va avea loc  „The Midnight Tea Party”. Seeara se va încheia la ”Pub Quiz Night!”, la ora  21.00.

La Mediateca Millenium & Smart Lab, puteți descoperi expoziția „Carte versus film”, iar între orele 19.00-20.30, puteți participa la atelierul de Robotică virtuală, cu înscrieri prealabile. Seara se încheie cu vizionarea filmului „Mamma Mia!”, care va începe la ora 21.00.

Și la Filiala Orizont, sunteți așteptați cu activități și voie bună: jocuri de asociere, o aventuri printre rafturi alături de „Detectivii bibliotecii” și idei pentru „Biblioteca viitorului”.

„Până la miezul nopții, biblioteca nu doarme. Biblioteca trăiește. Veniți să citiți, să descoperiți, să vă întâlniți, să vă bucurați, să ascultați povești și, bineînțeles, să luați o carte cu voi acasă. O noapte. O bibliotecă. Mii de universuri. Vă așteptăm la NOAPTEA BIBLIOTECII”, precizează Biblioteca Județeană Călărași. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *