Primarul Municipiului Călărași, Marius Dulce, însoțit de un consultant tehnic și de specialiști din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei, a efectuat, săptămâna trecută, o vizită de lucru în Parcul Dumbrava. Obiectivul inspecției l-a reprezentat terenul situat în imediata vecinătate a noii baze sportive, zonă vizată pentru demararea unui amplu proiect de reabilitare, modernizare și extindere a infrastructurii de recreere și sport, după cum se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Călărași.
Potrivit instituției, principala investiție propusă pentru acest perimetru este construirea unui pump track modern, un proiect inițiat ca răspuns direct la dorințele și solicitările comunității locale de tineri.
„Dorim să investim în vederea modernizării acestei zone pentru că am primit o solicitare din partea unui grup de 40 de copii care-și doresc amenajarea unui pump track. Vrem să configurăm această zonă și să-i dăm și viață în același timp. Există acest teren disponibil lângă noua bază sportivă unde intenționăm să realizăm această investiție. Ne consultăm permanent cu proiectantul pentru că vrem să punem în valoare toată această zonă”, a declarat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.
Pe lângă pista de pump track, planul de reconfigurare urbană include și alte obiective majore destinate sportului în aer liber și activităților culturale. Astfel, municipalitatea are în vedere reconversia funcțională a zonelor adiacente degradate.
„În vecinătate se află și vechiul amfiteatru pe care dorim să-l reabilităm, amenajând acolo și un teren de baschet. De asemenea, avem deja un proiect tehnic axat pe componenta dendrologică în Parcul Dumbrava. Încercăm să integrăm toate aceste spații într-o veritabilă salbă de parcuri, locuri de joacă și terenuri de sport destinate copiilor noștri”, a completat edilul Marius Dulce.

