Politică

VIDEO| Amelia Giurcan, candidata USR la Primăria Călărași

Președinta interimară a Organizației Județene a USR Călărași, Amelia Giurcan, candidează la Primăria Călărași. Aceasta și-a prezentat, la data de 5 aprilie a.c., în cadrul unei conferințe de presă, obiectivele sale pentru dezvoltarea și modernizarea municipiului. De asemenea, în aceeași zi, au fost prezentați și candidații la Consiliul Local Călărași, respectiv Costin Mirescu, Viorel Solomon și Cristian Dragomir.

Deși, până de curând, Mihai Toader fusese propus de USR drept candidat pentru funcția de primar, se pare că lucrurile au luat o turnură neașteptată, acesta demisionând din rândurile formațiunii politice. Întrebată despre motivele demisiei lui Toader, Amelia Giurcan a declarat că această decizie nu a fost motivată.

„În primul rând, aș dori să vă spun câteva cuvinte despre mine, cine sunt și ce m-a motivat să accept propunerea colegilor mei de a participa la alegerile din 9 iunie. Sunt antreprenor, din 2008, am trecut prin toate provocările unui om care încearcă să promoveze și să creeze o afacere în mediul privat, sunt soție, mamă a doi copii, și am construit o afacere stabilă în municipiul Călărași. M-am născut, am crescut și m-am dezvoltat în acest oraș. pe care îl iubesc foarte mult, este orașul copilăriei mele. Nu am plecat de aici, chiar și atunci când au existat oportunități. Am rămas cu speranța că orașul va căpăta o strălucire. Din păcate, acesta devine din ce în ce mai trist. De asemenea, experiența de 4 ani în Consiliul Județean, în calitate de consilier județean, îmi oferă posibilitatea de a veni în fața cetățenilor cu un program politic de guvernare local bine gândit, serios și aplicat pe problemele oamenilor, cetățenilor. Programul va fi prezentat în perioada următoare și conține viziunea mea și a colegilor candidați la funcțiile de consilieri locali. Programul nostru se concentrează pe trei teme principale: infrastructură rutieră, salubritatea orașului, siguranța oamenilor și crearea unui viitor pentru copiii noștri. De aceea, lansăm, pe această cale, un apel la acțiune pentru un Călărași cât mai curat și mai modern. Suntem doar la 115 km de capitala României, la 120 km de orașul port al României de Constanța, avem acces la autostradă, avem acces la apă. Din păcate, ne batem în sărăcie de mai mult de 20 de ani. Suntem cu toții martorii unei degradări continue, a unei depopulări masive. Orașul este neatrăgător pentru investitori. Totodată, problemele legate de mediul înconjurător și poluare sunt tot mai grave, iar Călărașiul se află, conform statisticilor, pe locul al doilea la poluare și mizerie. Știu că merităm mai mult, merităm să trăim într-un oraș curat, civilizat, merităm să trăim într-un mediu sănătos, atât noi, cât și copiii noștri, de aceea, vă invit alături de mine și de colegii mei în această luptă. Mihai Toader a fost propunerea USR, la un moment dat, pentru Primăria Călărași. Din păcate, dânsul a ales să demisioneze. A fost o demisie unilaterală, cu toate că a avut sprijinul nostru, al colegilor. Nu aș putea să vă dau mai multe detalii. Demisia este demisie. Demisia nu si-a motivat-o. Eu sunt candidată din partea USR. În județul Călărași, vom candida în alianță la județ, alături de PMP și de Forța Dreptei și colegul meu, Marian Cojocea, va deschide lista. Candidatul la președinția Consiliului Județean este o colegă de la Forța Dreptei. La municipiu, am ales să candidăm singuri. Motivul este acela că PMP, la Călărași, este într-o alianță politică cu PSD. Din cauza acestei alianțe , USR nu se poate lăuda, acum, cu niște proiecte. Colegul meu s-a luptat, de cele mai multe ori, acolo, cu PMP. Acesta a fost unul dintre motive. Nu putem să îl susținem pe candidatul PMP și am luat decizia să mergem singuri. Mai sunt municipii în țară, unde se merge separat. Noi suntem împreună (n.r. se referă la alianță) și la nivel judetean, și la alegerile europarlamentare, dar la municipiu am preferat să mergem cu candidatul nostru”, a subliniat Amelia Giurcan.

„Sunt consilier local USR, la primul mandat. Sunt inginer, director de producție la o firmă de producție din oraș. Aș vrea să vorbesc puțin despre ce înseamnă consilierul USR în Consiliul Local. În mandatul care se încheie peste câteva luni, am fost singurul consilier USR, am fost, totodată, singurul consilier local care a inițiat proiecte de hotărâre. Cu alte cuvinte, am fost cel care a încercat să și construiască ceva, nu doar să voteze pentru sau împotriva proiectelor propuse de primărie. Dintre proiectele pe care le-am propus în Consiliul Local, l-aș aminti, în primul rând, pe cel privind deschiderea curților școlilor pentru folosirea terenurilor de sport de către tinerii și copiii din municipiul Călărași. Acesta este și singurul proiect care mi-a fost aprobat. În rest, toate inițiativele pe care le-am avut, fie că au fost proecte de hotărâre sau amendamente la buget, au fost respinse de majoritatea PSD-PMP. Am reușit, totuși, printre picături, să mai trec câteva amendamente benefice pentru cetățeni. De exemplu, acum, cei care au dosare pentru locuință socială, la primărie, trebuie să facă drumuri mai puține. în fiecare an, ca să își reînoiască dosarul. Am propus o chestie extrem de simplă și de naturală, pe care nu știu de ce nu a propus-o și altcineva: primaria să comunice direct cu ANAF și cu SPCTAFL, care este instituția din subordinea ei, ca să ia niște date simple, sub forma unui tabel, date necesare la dosarul de locuință socială. Am propus posibilitatea de a transmite prin e-mail documentele pentru pelungirea contractelor de închiriere a locurilor de parcare. Până acum, trebuia să te duci, în fiecare an, la primărie, iar să faci asta în anii 2023, 2024, este ridicol. Sunt chestiuni extrem de simple, care ușurează viața cetățeanului. Dintre proiectele care mi-au fost respinse, multe au avut la bază creșterea transparenței primăriei către cetățean. Am propus transmiterea live a ședințelor de Consiliu Local, nu înteleg de ce majoritatea PSD-PMP a votat împotriva acestei inițiative. Am propus publicarea pe site-ul primăriei a tuturor contractelor de achiziții publice, adică și a celor sub 5.000 de euro, pentru că și acolo se fac bani buni, dacă știi cu cine să discuți în primărie. Nu s-a dorit asta, s-a rămas doar la publicarea contractelor de peste 5.000 de euro. Am încercat să depășim cumva rigorile legii și primăria să fie mai deschisă, mai transparentă. Nu s-a dorit asta. Am militat, întotdeauna, pentru un tratament corect al cetățenilor acordat  de către primărie. Adică, atunci când cerem ceva de la cetățean, să îi și oferim ceva la schimb. Un amendament pentru care m-am luptat, dar care a fost respins, a fost reducerea impozitelor pentru proprietarii de ambarcațiuni, pentru că știu că primăria nu oferă o facilitate acestor proprietari, în schimb, le cere aproape cele mai mari sume din țară. Nu am avut, nici de data asta, câștig de cauză. Aceeași majoritate de fier, de beton, PSD-PMP, a respins, fără vreo discuție, propunerile mele. Întotdeauna m-am opus risipei banului public, uneori poate am deranjat, dar am fost împotriva petrecerilor pe banii primăriei, împotriva evenimentelor cu mese și dansuri la care peste 80% din participanți erau salariați ai primăriei, toate astea pe bani publici. Nu în ultimul rând, am fost printre puținii consilieri locali care au participat la ședințele Consiliilor de administrație ale școlilor în care, prin lege, si Consiliul Local are reprezentanți. De acolo am luat problemele școlilor și le-am dus în Consiliul Local. Am cerut bani pentru repararea acoperișului de la Colegiul Național Barbu Știrbei, pentru toaletele profesorilor de la Școala Carol I, acoperișul și sala de sport de la Școala 10 si sala de sport de la Școala 2. Majoritatea sumelor pe care le-am cerut, majoritatea propunerilor pe care le-am făcut, s-au lovit de un nu ferm și nediscutat, fără dezbatere,  fără niciun fel de argumentație. Cu mai mulți consilieri USR în Consiliul Local, putem duce lucrurile astea la un alt nivel, puteam să și realizăm o parte din ce v-am enumerat și chiar mai mult. Voi fi pe lista de consilieri locali USR de la alegerile din 9 iunie, alături de Amelia Giurcan, de Viorel Solomon, care este antreprenor în domeniul sportului, de Cristian Dragomir, care este economist, și vom prezenta călărășenilor o echipă formată din oameni care s-au validat profesional în mediul privat. Sigur, o să vă mai propunem primari și la comunele din judet, la Roseți  Gradiștea, Crivăț, oameni care au demonstrat calitatea în privat, o parte din ei au demonstrat și că se pot bate cu PSD, în consiliile locale din care fac parte sau în Consiliul Județean”, a specificat consilierul local Costin Mirescu.

„Am hotărât să intru în politică susținând-o pe Amelia Giurcan și sper să fim aleși de către votanți. Dacă vom fi aleși, mă voi ocupa strict de partea sportivă, pentru că, stând în exterior, am văzut foarte multe proiecte care pleacă din Consiliul Județean și primărie, care efectiv nu ajung la echipele de copii, ajung în altă parte. Ajungând acolo, fac promisiunea că deja am trei proiecte creionate în materie de sport. Județul este jalnic, în ceea ce privește situația sportului. Sunt doar echipele de Liga a III-a și de Liga a IV-a, care primesc finanțare de la primării, sunt echipe private care nu primesc 1 leu de la Consiliul Județean și de la primăriile locale, fapt pentru care o să fac toate demersurile ca și echipele private să primească aceste sume de bani. S-a ajuns la această situație, din cauza nepăsării celor care conduc”, a afirmat Viorel Solomon.

Am ales această echipă, deoarece cred într-o șansă mult mai bună oferită orașului nostru. Sunt economist, am trecut prin mai multe experiențe profesionale, lucru care m-a făcut să mă implic mai mult și în partea politică. (…) Tinerii, împreună cu următoarele generații, merită un viitor mai bun”, a punctat Cristian Dragomir.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *