Social

Amenzi de 20.000 de lei, pentru munca la negru

În săptămâna 09-13 noiembrie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Călăraşi a efectuat controale în urmatoarele domenii de activitate: confecţii textile, baruri şi restaurante, activităţi de protecţie şi gardă, construcţii, comerţ. În această perioadă au avut loc mai multe acţiuni de control privind verificarea modului de  aplicare a prevederilor legale  privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru, securitatea şi sănătatea la locul de muncă, în vederea reducerii riscului de contaminare cu COVID 19, dar şi depistarea persoanelor care prestau muncă nedeclarată.

Potrivit unui comunicat de presă al ITM Călărași, inspectorii Compartimentului Relaţii de Muncă au verificat 18 angajatori, din care 6 au fost sancţionaţi. S-au aplicat amenzi în valoare de 38.000 de lei, din care 20.000 de lei pentru muncă nedeclarată. Au fost dispuse 34 de măsuri cu termene precise de rezolvare. Inspectorii din cadrul Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat 21 de controale, în urma cărora 16 angajatori au fost sancţionaţi, au fost aplicate 28 de avertismente, amenzi în valoare de 13.000 de lei și 30 de măsuri cu termene precise de rezolvare, pentru remedierea deficiențelor.

“Pentru diminuarea consecinţelor negative, obiectivele centrale ale activităţii noastre vor fi prevenirea și stoparea răspândirii virusului COVID 19, în rândul angajaţilor şi a populaţiei, şi depistarea persoanelor care prestează muncă nedeclarată”, se arată în comunicatul de presă al ITM Călărași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *