Deputatul PSD Călărași, Dumitru Coarnă, susține că la Spitalul de Psihiatrie Săpunari s-a cumpărat, în anul 2019, aparatură nepotrivită pentru profilul instituției medicale, care nu este utilizată, aceasta zăcând într-o magazie. Valoarea aparaturii medicale este de aproximativ patru sute de mii de euro. Cel implicat în această achiziție se pare că ar fi Iulian Iacomi, primarul orașului Lehliu Gară, fost pesedist, actualmente liberal, potrivit spuselor demnitarului Coarnă. “Factura este dublată. E vorba de un contract de aproape 400 de mii de euro, la nivel de an 2019 și totul oscilează în jurul clanului Iacomi”, a declarat parlamentarul, în cadrul unei conferințe de presă.
“Am identificat, la Spitalul Săpunari, o achiziție făcută în anul 2019, și anume, aparatură medicală care nu se pliază pe utilitatea acelui spital. Se pare că factura este dublată. E vorba de un contract de aproape 400 de mii de euro, la nivel de an 2019 și tot oscilează în jurul clanului Iacomi. Avem toate documentele, avem factura, avem contractele. Aparatură care trebuia să fie livrată, instalată, să fie pusă în funcțiune și trebuia instruit personalul în acest preț. Practic, au venit cu aparatura, au depozitat-o într-o magazie și acum zace în acea magazie. Plata a fost făcută. Au venit cu acele aparate medicale pe care le-au depozitat într-o magazie și au rămas în zona respectivă. Este vorba despre echipament de simulare magnetică și recuperare de profunzime, echipament de evaluare și de recuperare cognitivă, echipament de stimulare magnetică repetitivă cu asistare cognitivă. Am verificat la marile spitale de profil din România și nu există așa ceva. Nu are nimeni în dotare așa ceva. Unul din aparate nici nu se pliază, este un aparat care are legătură cu inima și plămânii. Dar discuția este extrem de aplicată aici și, în opinia mea, e fraudă. O să formulăm denunț pe această zonă. Avem tot ce înseamnă contracte, facturi. Totul este achitat. În 2020, și-au mai făcut o cumpărare de garanție, au extins garanția cu încă 15.000 de euro, probabil mai avea cineva nevoie de 15.000 de euro. Tot la acest spital mai este o factură: piatră spartă 160 de tone. Asta e găinărie, dar e vorba de niște bănuți, de 7.000 de lei pentru amenajarea unei parcări. Au facturat, toate bune și frumoase, problema de fond e că din 160 de tone, din verificările mele, au ajuns acolo undeva la 25-30 de tone. Toate aceste documente vor ajunge la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași. O să le trimit domnului procuror Purcărea Xenofonte. Sper să facă treabă domnul procuror și să lucreze în spiritul legii și în interesul general al cetățeanului, nu în interesul privat al unor oameni care gestionează fraudulos acea zonă”, a afirmat Coarnă, la conferința de presă a PSD Călărași desfășurată în data de 8 aprilie 2021.