Administrație

VIDEO| Atribuțiile noilor vicepreședinți ai Consiliului Județean Călărași

Noii vicepreședinți ai Consiliului Județean (CJ) Călărași și-au preluat atribuțiile. Astfel, Bogdan Mihai va fi responsabil, printre altele, de instituțiile sanitare, Direcția Tehnică a instituției, Societatea Ecoaqua S.A. și Societatea Drumuri și Poduri, iar Laurențiu Dan Ionescu va coordona subordonatele CJ, respectiv Centrul de Asistență Medico-Socială Călărași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu, Centrul Județean de Cultură și Creație, Muzeul Dunării de Jos, dar se va ocupa și de partea sportivă. 

„Activitatea mea va continua, în principal, pe aceeași linie pe care deja am început, pentru a avea niște obiective de etape realizate. Voi prelua, în plus, Direcția Tehnică, Societatea Ecoaqua și Drumurile Județene. Din perspectiva proiectelor pe care le avem, pe unele deja le puteți vedea în fază incipientă, altele sunt la nivel de proiecții pe care, în perioada următoare, vom ajunge să le transpunem în realitate. Foarte multe lucruri noi nu sunt de prezentat, pentru că deja le știți și pot să vă spun că vom merge exact pe același drum pe care am mers și până acum”, a punctat vicepreședintele CJ Călărași, Bogdan Mihai, într-o conferință de presă desfășurată la sediul PSD, în data de 5 decembrie 2024. 

„În calitatea mea de vicepreședinte al Consiliului Județean, mă voi ocupa de subordonate, respectiv CAMS Călărași, DGASPC, biblioteca județeană, centrul cultural, Muzeul Dunării de Jos, dar și de partea sportivă, o latură dragă mie, deci mă voi ocupa și de tot sportul călărășean. Sunt un om de echipă, sunt alături de domnul președinte, alături de celălalt vicepreședinte. Vom susține, în continuare, proiectele existente. Împreună cu această echipă vom căuta să dezvoltăm și prin alte proiecte județul Călărași”, a subliniat vicepreședintele CJ Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, în cadrul aceleiași conferințe de presă. 

Întrebat cine va fi noul administrator public al Județului Călărași, președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, a declarat: „Nu avem un nume astăzi. Urmează să identificăm o persoană responsabilă, care să poată deține această funcție”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *