Cultură

Comisarul-șef Stoica Anghel lansează volumul „Pourquoi moi?”

Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” din Călărași vă invită să participați la un eveniment cultural prilejuit de apariția volumului „POURQUOI MOI?” (tradus din franceză „DE CE EU?”) al autorului Alin Doru Pavel, pseudonim al comisarului-șef de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Stoica Anghel. Acesta este autorul a mai multor lucrări publicate de Editura Universul Juridic, dintre care menționăm: „La granița cu lumea interlopă”, „Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane”.

„Pourquoi moi?” continuă în același stil al volumelor publicate anterior, mărturisirea unui om al legii care, pe lângă consemnarea unui lung șir de evenimente pe care le-a trăit recent, oferă o perspectivă nouă asupra vieții, în care informația, intuiția și discernământul pot conduce la evitarea sau la preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite.

„Începând cu ora 14:00, în data de 14 septembrie 2020, în Sala Perspective a Bibliotecii Județene ‘Alexandru Odobescu’ din Călărași, vom fi onorați să îl avem în mijlocul nostru pe autorul volumului, care ne va împărtăși din experiențele sale care l-au marcat. Sunt așteptați la eveniment utilizatori ai bibliotecii, profesori, jurnaliști, scriitori și toți cei interesați, în limita locurilor disponibile și cu respectarea măsurilor de prevenire a pandemiei actuale”, se arată într-un comunicat de presă al instituției culturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *