Muzeul Dunării de Jos Călărași prezintă publicului personalitatea lunii martie: Mihail Dragomirescu, estetician şi critic literar. (22 martie 1868, Cucuieţi, comuna Plătăreşti, judeţul Călăraşi – 25 noiembrie 1942, Bucureşti).
Acesta a urmat cursurile școlii primare din comuna natală, iar studiile liceale le-a făcut la Bucureşti – primele două clase la Gimnaziul „Gheorghe Lazăr” (1881 – 1883) şi clasele următoare la Liceul “Sf. Sava” (1883 – 1888). A fost Licențiat al Facultății de Litere si Filosofie a Universității București, cu o teză despre Herbert Spencer (1892). A debutat în Convorbiri literare cu un poem in proză (1893). A fost student al lui Maiorescu și a participat la întemeierea „Ligii culturale” (1890). A fost redactor la Convorbiri literare (1895-1906), a scos revista Convorbiri (1907), devenită Convorbiri critice (1908-1910), apoi a condus publicația Falanga (1910; 1926-1929). A fost profesor universitar-suplinitor din 1895 si apoi titular (1906-1938) – la Universitatea București, în 1922 a înființat Institutul de Literatură. A fost membru al Academiei Române din 1928. Debutul editorial- Critica „ştiinţifică” şi Eminescu (1895). Ştiinţa literaturii (1926), publicată şi în versiune franceză (1928-1930) şi Dialoguri filosofice – Integralismul (1929) au impus „teoria capodoperei” şi un sistem estetic original cunoscut sub numele de „integralism estetic”.
“Continuându-l pe Titu Maiorescu pe linia autonomismului estetic, DRAGOMIRESCU este creatorul, la noi, al primului sistem estetic închegat şi, mai ales, original. În condițiile de criză ale determinismului şi istorismului epocii, autorul Ştiinței literaturii (1926) pledează pentru opera literară ca un tot unitar şi organic şi pentru „metoda ştiinţifică de cercetare” a acesteia. În posteritate, prin La Science de la litterature, Dragomirescu avea să atragă atenţia unor Rene Wellek, Pierre Moreau şi Guy Michaud. În orizont naţional, l-au preţuit în special Tudor Vianu şi Şerban Cioculescu. Îi fuseseră studenţi Eugen Lovinescu, George Călinescu, Vladimir Streinu şi alţii. Esteticianul, adept al ideii de clasicism peren, a publicat fabule (1928, sub pseudonimul Radu Bucov), câteva traduceri din Sofocle şi William Shakespeare şi un roman, Copilul cu trei degete de aur (I-IV, 1932-1936), pe fundal autobiografic. Recenzând romanul, Şerban Cioculescu regreta, cu maliţie, că degetele nu i-au fost tăiate autorului din leagăn. A mai publicat sub următoarele pseudonime: Gheorghe Pleasnă, Falanga, Un Baldovinesc”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Dunării de Jos Călărași.
