Deși este doar în primul an de juniorat U20, Lică Mihai Ștefan a dominat sezonul de sală în proba de triplusalt, în acest început de an, infomează Clubul Sportiv Școlar (CSS) Călărași. După trei participări în competițiile naționale de sală pe care tânărul le-a câștigat, iar performanțele sale s-au îmbunătățit constant, culminând cu un record personal (14,32 m), acesta a fost selecționat în lotul național al României care va participa la Campionatul Balcanic indoor U20. Competiția se va desfășura la Istanbul, Turcia, duminică, 9 februarie 2020. Sportivul va fi însoțit, la acest campionat puternic, de antrenorul său, prof. Marius Tătaru.
Potrivit CSS Călărași, Federația Balcanică de Atletism (ABAF) numără în prezent numai puțin de 21 de țări: Albania, Armenia, Austria, Azerbaijan, Bosnia si Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Georgia, Grecia, Israel, Kosovo, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, San Marino, Slovenia, Turcia și Ukraina. După participarea la Campionatul Balcanic, Lică Mihai Ștefan va participa, în perioada 21-22 februarie a.c., la finala Campionatului Național indoor U20, unde își va apăra titlul de campion național cucerit anul trecut.