Anul școlar 2023-2024 bate la ușă, iar în județul Călărași există foarte mulți copii cărora familiile nu le pot achiziționa rechizitele necesare, din cauza lipsei banilor. Organizația Județeană a PSD Călărași s-a gândit să facă o mică bucurie elevilor fără posibilități materiale, din mai multe localități, care urmează să pășească în noul an școlar. Astfel, conducerea și membrii partidului au demarat acțiunea „Împreună dăruim bucurie”, prin intermediul căreia copiii din familii monoparentale au primit câte un ghiozdan complet echipat, care să le fie de folos la școală.
În data de 4 septembrie 2023, social-democrații au fost prezenți în comunele Modelu, Dichiseni, Unirea, Jegălia și Borcea.
Inițiativa aparține femeilor pesediste.
„Zâmbete și fericire. Priviri senine și inocență. Copilărie. Organizația județeană PSD a început acțiunea ‘Împreună dăruim bucurie!’, o inițiativă a doamnelor social-democrate din județul Călărași, cu scopul de a dărui un ghiozdan, complet echipat pentru începutul noului an școlar. Acțiunea se adresează copiilor din familiile monoparentale din județ, echipa PSD fiind prezentă astăzi (n.r. 4 septembrie a.c.) în localitățile Modelu, Dichiseni, Unirea, Jegălia și Borcea”, se arată pe pagina de Facebook a Organizației Județene a PSD Călărași.
Campania va continua și în următoarele zile, în tot județul Călărași!