Actualitate

Încă o persoană a decedat din cauza coronavirusului

În contextul informării privind situația generată de răspândirea virusului COVID-19, astăzi, 7 iulie, la nivelul județului Călărași este recomandată autoizolarea la domiciliu pentru 1.095 de persoane, iar o persoană se află în carantină instituționalizată. Menționăm că, în ultimele 24 de ore, 101 persoane au finalizat perioada de izolare de 14 zile. În prezent, în județ sunt 183 cazuri confirmate pozitiv cu noul coronavirus, dintre care 148 au fost declarate vindecate și 9 persoane au decedat.

Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică în contextul actual și au acționat pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli. Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi efectuează zilnic acţiuni de informare preventivă în localităţile judeţului, iar cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control la operatori economici şi instituţii publice în vederea respectării măsurilor prevăzute de lege. Vă rugăm să respectați măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanțarea fizică și măsurile de igienă recomandate de specialiști. Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Călărași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *