În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea virusului COVID-19.
Forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 71 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 594 de obiective de interes și 451 de autovehicule destinate transportului de persoane.
De asemenea, în vederea respectării măsurilor de siguranță polițiștii au verificat 1.354 de persoane, dintre care 654 aflate în izolare și carantină.
În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății cetățenilor.
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată. Aceștia recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanța fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună riscului îmbolnăvirii.