Societatea Drumuri și Poduri Călărași a demarat, astăzi, 28 octombrie a.c., lucrările de turnare a covorului asfaltic pe Drumul Județean 100 Fundeni-Frunzănești, pe o lungime de 1 km, lățime de 6 metri și grosime de 5 cm. Acțiunea face parte dintr-un amplu proiect de modernizare și întreținere a infrastructurii rutiere din județ.
Potrivit informațiilor furnizate de tehnicianul companiei, Petrișor Moldoveanu, în paralel cu aceste lucrări, echipele de drumari continuă cosirea vegetației pe toate drumurile din județ, asigurând astfel o vizibilitate optimă și siguranța participanților la trafic.
Aceeași sursă ne-a precizat că, în zilele următoare, societatea va desfășura lucrări de așternere a pietrei sparte 0,63, pe o lungime de 3 km, lățime de 6 metri și grosime de 15 cm, pe Drumul Județean 213A Perișoru-Iezeru.
Aceste intervenții sunt esențiale pentru îmbunătățirea durabilității și calității drumurilor județene, oferind condiții mai bune de circulație pentru locuitorii și vizitatorii județului Călărași.
Aceste lucrări se numără printre ultimele din acest an, Societatea Drumuri și Poduri Călărași pregătindu-se pentru comandamentul de iarnă, aceasta deținând o flotă de 36 de utilaje echipate pentru deszăpezire, care se află în cele trei puncte de lucru: Călărași, Mânăstirea și Lehliu-Gară.