Cursurile Digital STARs continuă, la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași.
„Biblioteca noastră își consolidează rolul de spațiu dedicat învățării moderne, iar programul Digital STARs merge mai departe cu aceeași energie și deschidere către comunitate”, transmite instituția culturală, pe o rețea de socializare.
O nouă grupă a început deja cursurile, pregătită să descopere și să își dezvolte competențele digitale într-un mediu prietenos, adaptat nevoilor actuale. Fiecare serie aduce noi povești de progres și confirmă importanța accesului la educație digitală.
Participanții beneficiază de instruire practică și sprijin constant, într-un parcurs de învățare accesibil și relevant pentru viața de zi cu zi.
Activitățile sunt susținute de Consiliul Județean Călărași, partener de încredere în promovarea educației și incluziunii digitale în comunitate.
„Înscrierile rămân deschise! Vă așteptăm să faceți parte din această inițiativă care deschide noi perspective”, mai precizează Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu din Călărași.
Reamintim că, proiectul Digital STARs este implementat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin intermediul acestor cursuri, grupele învață, pas cu pas, cum să utilizeze instrumente digitale utile, cum să navigheze în siguranță pe internet și cum să folosească aplicații practice care îi pot ajuta atât în viața personală, cât și în cea profesională.

