Actualitate

Poliţiştii călărăşeni, intervenţii la peste 200 de evenimente sesizate prin 112

Pentru ca cetățenii să petreacă în liniște zilele de weekend, poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

În perioada 20 – 23 mai a.c., aproximativ 400 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 27 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 222 de evenimente sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 36 de infracțiuni, 6 persoane au fost prinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate a fost dispuse 6 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 453 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 172.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 4 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au fost reținute 35 de permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.

Atunci când sunteți martorii unor fapte antisociale sau ați fost victima unei infracțiuni, nu ezitați să vă adresați celui mai apropiat echipaj de poliție sau să apelați numărul unic de urgență 112!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *