Actualitate

Polițiștii continuă acțiunile pentru siguranța comunității

Vineri, 13 august a.c.,  au continuat acțiunile desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2.

 Forțele de ordine publică au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 81 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 551 de autovehicule destinate transportului de persoane.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 2.811 persoane și au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 29.000 lei.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Obiectivul urmărit în cadrul acțiunilor desfășurate este siguranța cetățenilor, iar acțiunile pentru limitarea infectării cu noul coronavirus (COVID-19) vor continua, forțele de ordine fiind permanent la datorie, pe raza întregului județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *