Actualitate

Prinşi cu zeci de kilograme de peşte, fără acte, în Lehliu Gară

La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au depistat, pe o stradă din oraș, un bărbat de 35 de ani, care deținea pentru comercializare 19,88 kg de pește, din speciile „caras și crap”, fără a avea documente legale, pe care le-ar fi comercializat către diverse persoane. Cantitatea de pește a fost cântărită și confiscată, urmând a fi predată reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare Călărași, în vederea luării măsurilor legale.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, în cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui.

De asemenea, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au depistat, pe o altă stradă din oraș, o femeie, de 32 de ani, care deținea 30,99 kg de pește, din specia „caras”, pe care le-ar fi comercializat pe stradă, fără a avea documente legale. Cantitatea de pește a fost cântărită și confiscată, urmând a fi predată reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare Călărași. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui.

Foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *