Administrație

Programul „Anghel Saligny”. Proiectul Primăriei Roseţi, aprobat de Ministerul Dezvoltării

Încă 31 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 1.412.910.307,88 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila. Printre proiectele aprobate se numără și cel al Primăriei Comunei Roseți, intitulat “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea Roseți, județul Călărași”, care are o valoare de 49.687.468,34 de lei.  

Acestea se alătură celor 73 de proiecte aprobate deja, care fac parte din categoria celor 104 proiecte mature ce vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.

În urma deciziei de astăzi, 14 iunie a.c., autoritățile publice locale vizate vor semna contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării. Astfel, poate fi demarată procedura de achiziție publică și, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcții.

Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și distribuția gazelor naturale, a reamintit ministrul Cseke Attila.

Foto: www.ziuaconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *