PSD anunță, printr-un comunicat de presă, că miniștrii social-democrați ar fi îndeplinit toate jaloanele prevăzute pentru trimestrul III 2022, în Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
În același timp, PSD își exprimă speranța că și ceilalți membri ai Guvernului vor îndeplini jaloanele din PNRR aferente domeniului lor de activitate, până la data transmiterii cererii de plată către Comisia Europeană.
“În cazul unor ministere unde întârzierile sunt mai mari, cum ar fi, de exemplu, Ministerul Energiei, PSD este dispus să ofere sprijin pentru accelerarea activității, astfel încât jaloanele să fie îndeplinite, iar România să poată obține tranșa de fonduri europene aferentă trimestrului III”, precizează PSD, în comunicatul de presă.