Social-democrații călărășeni s-au întrunit, în data de 13 septembrie a.c., în ședința Biroului Politic Județean, pentru a discuta despre alegerile parlamentare și prezidențiale, care se apropie cu pași repezi. Scopul principal al PSD Călărași este acela de a maximiza rezultatele electorale, după cum precizează liderul formațiunii politice de la Călărași, Vasile Iliuță.
„Apropierea alegerilor parlamentare și prezidențiale ne motivează în mod suplimentar, mai ales în această perioadă când trebuie să luăm deciziile potrivite pentru a maximiza rezultatele electorale. Trebuie să corectăm acolo unde s-a greșit.
Trebuie să construim acolo unde s-a surpat.
Am dat astăzi, în cadrul BPJ, un mesaj de stabilitate, de continuitate, de etică politică, pentru a ne putea prezenta în fața alegătorilor în mod onorabil. Știm cu toții cât de importante sunt aceste alegeri. Știm ce răspundere avem față de oamenii din județul Călărași! Echipa PSD este unită. Echipa mea politică este pregătită. Sunt convins că cei pe care îi vom alege să ne reprezinte în Parlament vor fi responsabili, adevărați profesioniști, demni și eficienți”, a declarat președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță.

