Social

Șaizeci de bilete de tratament pentru pensionarii călărășeni

Casa Județeană de Pensii Călărași vă informează că, pentru a șaisprezecea serie de tratament balnear, cu dată de intrare în stațiuni în perioada 16 – 18 noiembrie, s-au alocat 60 de bilete, în următoarele stațiuni: Amara, Covasna, Căciulata, Geoagiu Băi, Herculane, Lacul Sărat, Pucioasa, Techirghiol și Vatra Dornei.

Au rămas nealocate 46 de bilete de tratament: 36 de bilete pentru stațiunea Amara, un bilet pentru stațiunea Covasna, un bilet pentru Căciulata, două bilete pentru Herculane, două bilete pentru stațiunea Lacul Sărat, două bilete pentru Pucioasa și două bilete pentru stațiunea Vatra Dornei.

Biletele sunt alocate prin aplicație informatică, beneficiarii urmând a fi înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Lista cererilor aprobate poate fi verificată atât la sediul Casei Județene de Pensii Călărași, cât și pe pagina de internet a instituției: https://cjpcalarasi.ro/index.php/bilete-tratament.

Pentru a se înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potențialul beneficiar trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii, cu cel puțin 30 de zile înainte de prima lună din perioada în care se solicită sejurul, doar cererea tip, urmând ca restul documentelor să fie atașate cererii la momentul eliberării biletului.

Pentru mai multe detalii, puteți suna la numerele de telefon: 0242/315.235, interior 114 – Compartiment Bilete de Tratament sau 0242/314.960 – Compartiment Comunicare și Relații Publice.

Foto: turntv.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *