Actualitate

Scandal violent pe DN31, între Oltenița și Ulmeni. Bărbat arestat după ce și-a agresat concubina și soacra în trafic

La data de 16 aprilie a.c., ora 14:52, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de o femeie de 33 de ani cu privire la faptul că a fost agresată de concubin.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, din primele verificări efectuate s-a stabilit că, aflându-se pe DN31, între localitățile Oltenița și Ulmeni, un bărbat de 40 de ani ar fi oprit în trafic autoturismul condus de concubina sa, agresându-le fizic atât pe aceasta, cât și pe mama ei, o femeie de 55 de ani. De asemenea, acesta ar fi provocat distrugeri autoturismului.

În urma activităților desfășurate și a faptelor sesizate, Judecătoria Oltenița a emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lovirea sau alte violențe și distrugere.

În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„Precizăm că pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”-IPJ Călărași. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *