Administrație

Taxele și impozitele locale se pot plăti din 13 ianuarie 2025

Primăria Municipiului Călărași anunță contribuabilii, persoane fizice și juridice, asupra posibilității achitării impozitelor și taxelor locale aferente anului în curs, începând cu data de 13 ianuarie 2025.

Plata obligațiilor față de bugetul local se poate realiza prin:

Aplicațiile menționate oferă siguranță utilizatorilor în privința confidențialității datelor.

De asemenea, Primăria Municipiului Călărași precizează următoarele:

  • pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport datorate pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie 2025, se acordă o BONIFICAȚIE de 10%, stabilită prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 82 / 30.04.2024;
  • nivelul majorării este de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv;
  • conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 82 / 30.04.2024, pentru anul fiscal 2025, impozitele și taxele locale, precum și limitele minime și maxime ale amenzilor applicate de organul fiscal local, în cazul persoanelor fizice și juridice se indexează cu rata inflației (rezultată la finele anului 2023) de 10,4%;
  • până la data de 31 martie 2025, persoanele fizice și persoanele juridice pot depune rapoartele de evaluare aferente clădirilor deținute, în vederea aplicării prevederilor art. 458, respectiv art. 460 din Legea 227 / 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Program de lucru cu publicul

Luni – Joi:

  • 08:30 – 14:00: Constatare, impunere, urmărire și executare silită a creanțelor bugetare;
  • 08:30 – 16:00: Încasarea creanțelor bugetare.
Vineri:
  • 08.30 – 13.00: Constatare, impunere, urmărire și executare silită a creanțelor bugetare;
  • 08.30 – 13.30: Încasarea creanțelor bugetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *