La proba scrisă a concursului de titularizare, desfăşurată miercuri, 29 iulie, în centrul de examen de la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu, Călărași,” s-au prezentat 290 de candidaţi din cei 321 candidaţi înscriși. 35 dintre candidaţi s-au retras din motive personale, potrivit Inspectoratului Școlar Județean. Nu au fost cazuri de candidați eliminați din concurs. Nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius.
Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe site-ul dedidcat, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau online, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12-14 august.