Actualitate

VIDEO| Kaufland a deschis un nou magazin, în Călărași. A generat peste 80 de locuri de muncă

Kaufland a deschis un nou magazin, în municipiul Călărași. Inaugurarea acestuia a avut loc în data de 11 decembrie 2024. Situat pe Strada București, nr. 356, vizavi de Dedeman, noul magazin își va deschide, oficial, porțile pentru clienți, pe 12 decembrie, de la ora 07:00. 

La inaugurare au fost prezenți, printre alții, managerul magazinului, Iulian Prodan, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce și subprefectul județului Călărași, Laurențiu State.

Prin această investiție, compania a ajuns la 187 de magazine, la nivel național, și a creat 85 de noi locuri de muncă.

Noul magazin oferă clienților săi de la produse alimentare de bază, fructe și legume, până la dulciuri, produse congelate, băuturi și produse nealimentare, dar și servicii moderne, precum K-Scan și case de self check-out, după cum a declarat managerul hipermarketului, Iulian Prodan.

Kaufland este unul dintre liderii europeni în retail, cu peste 1540 de magazine, în opt țări, și 187 de magazine, în România. Ne mândrim cu certificări precum Best Buy Award și Customer’s Friend, care confirmă angajamentul nostru pentru calitate, prețuri corecte și servicii excelente. principiile noastre de bază includ respectul pentru clienți, calitatea produselor și susținerea producătorilor locali. Ne bucurăm, zilnic, de prospețimea produselor și de diversitatea ofertei, astfel încât să răspundem tuturor nevoilor. Acest nou hipermarket din Călărași creează 85 de locuri de muncă și oferă un spațiu de vânzare modern de aproape 2.700 de metri pătrați. Avem 204 locuri de parcare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități și vehicule electrice.  Clienții vor găsi produse variate, de la legume și fructe proaspete, până la produse nealimentare, alături de servicii moderne, precum K-Scan, casele safe check-out pentru o rapiditate cât mai mare. Magazinul include insule comerciale și spații în exterior, un punct Grill și rulota Ice and Roll, care oferă deserturi și băuturi. În plus, facilitățile de reciclare reflectă angajamentul nostru pentru sustenabilitate. Aș dori să exprim recunoașterea față de toate autoritățile locale și pentru sprijinul oferit în realizarea acestui proiect important. Suntem onorați să vă avem alături și ne dorim în continuare această colaborare, inclusiv în calitate de clienți ai magazinului nostru”a subliniat Iulian Prodan, manager magazin. 

„Este un moment frumos, pentru că nu este ușor să creezi 85 de locuri de muncă și cred eu că vorbim despre mai multe locuri de muncă, pentru că este îmbucurător faptul că dumneavoastră ne-ați promis că sprijiniți producătorii locali, așa că, încă de pe acum, spun că este un câștig, deoarece creăm mai multe locuri de muncă, pentru că există o fabrică aici, Aldis, există Maria Trading, am înțeles că sunteți în coalborare cu ei. Nu mai vorbim de cofetării, pentru că ne-ați promis că încercați să comercializați doar prăjituri de la Călărași, așa că vorbim de mai multe locuri de muncă. Este un lucru extraordinar. Vă mulțumesc pentru acest lucru și sper să avem o colaborare foarte bună, de aici încolo, pentru că am demonstrat că suntem un partener de nădejde în ceea ce ați realizat dumeavoastră și atunci lucrurile vor funcționa de la sine. Felicitări și la cât mai mulți clienți”, a afirmat edilul municipiului Călărași, Marius Dulce. 

Programul de funcționare va fi de luni până sâmbătă, între orele 07:00 și 22:00, iar duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *