Eveniment

FOTO-VIDEO/Paradă militară de 1 decembrie, la Călărași, după un an de pauză

Călărășenii au celebrat Ziua Națională a României, în data de 1 decembrie 2021, după un an de pauză. Evenimentul s-a derulat la Monumentul Eroilor-Intersecția Orizont, unde a avut loc o ceremonie militar-religioasă.

Manifestările au început cu intonarea Imnului Național al României, “Deșteaptă-te, române!”.

Mai mulți preoți au oficiat o slujbă religioasă.

Prefectul județului Călărași, Valentin Barbu, a citit mesajul prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, cu prilejul zilei de 1 Decembrie.

Publicul a fost încântat de programul artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu și ai Palatului Copiilor.

Autoritățile publice locale, reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate și politicienii călărășeni au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor.

Defilarea gărzii de onoare și a tehnicii militare de intervenție a fost momentul cel mai așteptat de către cetățenii municipiului. Serviciul Român de Informații, Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, Inspectoratul de Poliție Județean, ISU “Barbu Știrbei”, Poliția de Frontieră și Poliția Locală și-au prezentat mijloacele tehnice din dotare.

La finalul programului, Primăria Municipiului Călărași, prin Direcția de Asistență Socială, a servit, în Piaţa Big, o mie de porții de fasole cu afumătură călărășenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *