La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 19:37, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, în vârstă de 35 de ani, cu privire …
La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 19:37, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, în vârstă de 35 de ani, cu privire …
Având în vedere modificările legislative cu privire la comercializarea, transportul și depozitarea materialelor pirotehnice, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) al Județului Călărași, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași și Direcția Municipală de Servicii Publice Călărași (Serviciul …
Liceul ”Danubius” Călărași a fost, în data de 28 octombrie a.c., gazda ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David. Elevii Centrului de Jurnalism din cadrul liceului au făcut posibilă această întâlnire, ministrul …
Biblioteca Județeană Călărași a găzduit, în data de 28 octombrie a.c., lansarea volumului „Experimente în psihologia socială și dinamica grupurilor”, semnat de Mădălin Niculae și apărut de curând la Editura Universitară. Lucrarea aduce în prim-plan …
În perioada 22 septembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, la nivel național se desfășoară planul de acțiune „PIROTEHNIC”, având ca scop verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoanele fizice și juridice. În baza …
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași reamintește cetățenilor importanța adoptării unui comportament preventiv, atât în mediul online, cât și în cazul apelurilor telefonice primite din surse necunoscute. Polițiștii atrag atenția asupra faptului că infractorii pot utiliza …
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național …