În prag de sărbătoare, municipiul Oltenița se îmbracă în culoare, pregătit să întâmpine zilele care urmează cu o atmosferă caldă și primitoare. Astfel, potrivit instituției, Parcul Central a fost decorat în așa fel încât cetățenii să …
În prag de sărbătoare, municipiul Oltenița se îmbracă în culoare, pregătit să întâmpine zilele care urmează cu o atmosferă caldă și primitoare. Astfel, potrivit instituției, Parcul Central a fost decorat în așa fel încât cetățenii să …
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, împreună cu Autoritatea Vamală Română și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară o acțiune coordonată de control ce vizează operatori economici din …
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că în data de 08.04.2026 (miercuri), în intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate lucrări de mentenanță …
Consiliul Județean Călărași, prin Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, are bucuria de a fi, și în acest an, partenerul și gazda unuia dintre cele mai valoroase evenimente dedicate excelenței academice: Manifestările Științei și Tehnicii Școlare „Florin …
Managerul Centrului Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași, Laura Petre, dar și alți angajați ai acestei instituții, au participat la deschiderea Campaniei „Adoptă un bunic”, demarată de Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. “Antim Ivireanu”. …
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, va efectua, miercuri, 8 aprilie 2026, o vizită de lucru, în județul Călărași, în cadrul căreia se va întâlni cu fermierii din zonă și va vizita o unitate …
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Crucea Roșie Română organizează, la nivel național, „Maratonul Sănătății – Prevenția salvează vieți”, o amplă campanie de prevenție a diabetului, care va include evenimente de screening desfășurate simultan în …