Actualitate

Accident între un autoturism și o autobasculantă, soldat cu o victimă

Un accident rutier a avut loc pe A 2, calea I Bucureşti – Constanţa, la km 120, în urma coliziunii dintre un autoturism şi o autobasculantă. Pompierii militari din cadrul Secţiei Dragalina au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare şi o autospeciala de prim ajutor SMURD.

În data de 10 februarie 2020, ora 10:15, echipajele de intervenție din cadrul Secţiei de Pompieri Dragalina au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe A2, calea I Bucureşti – Constanţa, la km 120, pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane de sex masculin şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma producerii unui accident intre un autoturism şi o autobasculantă.

În urma accidentului a rezultat o singură victimă, un bărbat în vârstă de 57 de ani (conducător autoturism), care era conştient şi prezenta traumatisme uşoare în zona toracelui şi la nivelul membrelor. Acesta a fost preluat de echipajul de prim ajutor şi transportat la spital pentru investigaţii mai amănunţite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *