O echipă formată din specialiști ai compartimentelor Tehnic și Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean (CJ) Călărași, condusă de vicepreședintele Mihai Bogdan, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei …
O echipă formată din specialiști ai compartimentelor Tehnic și Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean (CJ) Călărași, condusă de vicepreședintele Mihai Bogdan, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei …
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuță, a susținut, în data de 12 februarie 2026, o conferință de presă, la sediul instituției, prin intermediul căreia a prezentat principalele investiții finalizate, proiectele aflate în derulare și …
Primăria Municipiului Oltenița informează, pe o rețea de socializare, că au fost demarate lucrările de remediere a străzilor afectate de temperaturile foarte scăzute și de nivelul ridicat al apei, factori care au dus la apariția …
Reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor și patronatelor au avut, în data de 6 februarie 2026, la Palatul Victoria, consultări pe tema proiectelor de lege privind reforma administrativă și relansarea economică, creșterea investițiilor și competitivității, …
Dragostea adevărată se simte, dar, uneori, are nevoie și de cuvinte ca să rămână. De Ziua Îndrăgostiților, municipiul Oltenița își deschide inima și invită pe toți cei care cred în iubire să o spună în …
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuță, vicepreședinții acestei instituții, Bogdan Mihai și Laurențiu-Dan Ionescu, și echipa Direcției de Dezvoltare au participat, recent, la o întâlnire de lucru, la Primăria Silistra, alături de reprezentanții municipalității …
Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a anunțat organizarea unei audiențe online pentru cetățeni, care va avea loc joi, 12 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe pagina sa oficială de Facebook. Astfel, edilul a invitat …