Începând de vineri, 4 aprilie, până vineri, 11 aprilie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor …
Începând de vineri, 4 aprilie, până vineri, 11 aprilie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor …
Conform Ordinului Comun nr. 299/455/729/2025 din 4 martie 2025, începând cu declararea veniturilor lunii martie 2025, va fi folosit noul model al declarației 112 (formular D 112). Prin actualizarea modelului și conținutului formularului 112 ”Declarație …
În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași vă aduce la cunoștiință termenul de declarare a mențiunilor cu privire la aplicarea/ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, prevăzut la …
Peste 100 de antreprenori vor participa la un eveniment de referință găzduit de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în data de 3 aprilie. Sub titlul „Acces la Capital – Finanțare și …
Ministerul Finanțelor informează că, până vineri, 14 martie a.c., persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor …
Cea de a doua ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 7 și 14 martie, vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de 6% la cele în euro. …
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Călărași informează contribuabilii interesați că, vineri, 28 februarie 2025, este termenul de depunere a declarației informative SAF-T (D406). AJFP menționează că, Declarația informativă D406 se transmite în format electronic. …