Administrație

Oltenița va avea un nou centru comercial. Investiție cu branduri internaționale și peste 70 de locuri de muncă

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a anunțat, pe o rețea de socializare, că a semnat, în data de 12 ianuarie 2026, autorizația de construire a unui nou centru comercial. Acesta va fi situat în zona Moara Dunării, unde vor funcționa zece magazine ale unor branduri internaționale. Cu acest prilej, vor fi create peste 70 de locuri de muncă. Dacă se va respecta planul de lucrări, centrul comercial va fi funcțional până la finele acestui an.

„Astăzi am făcut un pas important pentru dezvoltarea municipiului Oltenița. Am semnat autorizația de construire pentru un nou centru comercial care va prinde contur în zona Moara Dunării, pe un teren generos, gândit astfel încât să ofere spațiu, accesibilitate și confort pentru toți cei care vor trece pragul acestui loc. Proiectul prevede o construcție modernă, cu peste zece magazine ale unor branduri internaționale, menite să aducă mai aproape de oltenițeni opțiuni pe care, până acum, le găseam doar în alte orașe. Dincolo de clădiri și vitrine, acest proiect înseamnă peste 70 de noi locuri de muncă, oportunități reale pentru oameni din comunitatea noastră și un plus de dinamism economic pentru oraș. Este genul de investiție care nu schimbă doar un peisaj urban, ci și viața de zi cu zi. Primăria a tratat această investiție cu deschidere și responsabilitate, iar autorizațiile au fost obținute într-un termen scurt, pentru că ne dorim ca Oltenița să fie un oraș în care lucrurile se mișcă, atunci când există seriozitate și respect față de lege. Dacă lucrările vor decurge conform planului, la sfârșitul anului 2026, oltenițenii vor avea un nou punct de interes, un loc care va aduce mai multă viață, mai mult confort și mai multă încredere în viitorul orașului nostru. Mergem înainte, cu pași siguri, construind un oraș care atrage investiții și oferă șanse reale comunității”, notează edilul Olteniței, Mihăiță Beștea, pentru Facebook. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *