Administrație

VIDEO| Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, raportul primului an de mandat

Edilul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a împlinit un an de mandat în fruntea primăriei, iar cu acest prilej, a organizat, în data de 6 noiembrie a.c., o conferință de presă, prin intermediul căreia a prezentat bilanțul investițiilor, dar și obiectivele sale prioritare pentru următorii trei ani din mandat.

Potrivit acestuia, încă de când a pășit în primărie, Mihăiță Beștea a redeschis ușa primăriei către cetățeni, reluând audiențele directe și încurajând dialogul cu locuitorii. El a mizat pe transparență, implicare și decizii luate aproape de oameni.

Pe plan investițional, primul an a adus rezultate vizibile.  Au continuat lucrările de asfaltare, prin programul Anghel Saligny, iar străzile Aurel Vlaicu și Chirnogi au intrat în proces de modernizare. Blocurile C1, C2, C3, C5 și Sahia A și B beneficiază de reabilitare energetică, iar școlile din oraș au fost modernizate, oferind elevilor condiții moderne de învățare.

În domeniul sănătății, Spitalul Municipal Oltenița a fost dotat cu aparatură nouă și a atras noi medici specialiști. Secția de Obstetrică-Ginecologie a fost redeschisă și modernizată, iar laboratorul spitalului funcționează acum la standarde actuale.

De asemenea, edilul municipiului Oltenița a atras și investitori. Companiile chineze DAHAI Solar și AEG Solar au deschis linii de producție în oraș, creând locuri de muncă și dezvoltând Oltenița. Totodată, au fost intensificate colaborările cu ADR Sud-Muntenia și partenerii din Belene și Tutrakan (Bulgaria), pentru proiecte transfrontaliere și de mediu.

Comunitatea oltenițeană a redescoperit bucuria evenimentelor comune: campania Fără bariere pentru prevenirea consumului de droguri, Festivalul Planuri Dunărene, Noaptea Muzeelor, Zilele Municipiului Oltenița, sărbătoarea Micii Uniri sau concertele de Crăciun au adus oamenii împreună. Tradițiile au fost continuate prin reluarea evenimentului Nunta de Aur, în care au fost premiate cuplurile care au sărbătorit 50 de ani  de căsnicie.

Un alt pas important pentru sprijinirea cetățenilor a fost redeschiderea Biroului de Relații cu Publicul al Registrului Comerțului, oferind din nou servicii locale antreprenorilor și persoanelor fizice.

„A fost un an de muncă, dar și de construcție și a încrederii. Am pus bazele unei administrații deschise, care lucrează alături de oameni, nu departe de ei. Mergem înainte cu aceeași energie, pentru ca Oltenița să crească prin fapte, nu prin promisiuni”, a declarat primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *