În perioada 22-28 ianuarie2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Călăraşi a efectuat controale, în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
Potrivit unui comunicat de presă al ITM Călăraşi, în domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 32 de controale pe muncă nedeclarată, patru angajatori fiind sancţionați. De asemenea, au fost aplicate amenzi în valoare de 11.000 de lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au efectuat 31 de controale, în urma cărora 27 de angajatori au fost sancţionaţi şi au fost aplicate 45 de avertismente și amenzi în valoare de 10.000 de lei. Pentru neconformităţile constatate, au fost dispuse măsuri cu termene precise de rezolvare.
Acţiunile de control au fost efectuate în diferite domenii de activitate: activități de coafură și alte activități de înfrumusețare și întreținere corporală, fabricarea pâinii,fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, activităti de pompe funebre, activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea, activități ale agentiilor de publicitate, lucrări de instalații electrice, fabricarea produselor lactate și brânzeturilor, fabricarea uneltelor,fabricarea altor articole din metal, fabricarea mobile, activități de arhitectură, agricultură, comerţ, baruri și restaurante, întreținerea și repararea autovehiculelor.
Printre neconformităţile constatate, ITM Călăraşi enumeră următoarele:
-angajatorul nu a ţinut evidenţa orelor de muncă cu evidenţierea orei de început şi de sfârşit a programului de muncă;
-angajatorul nu a completat și nu a actualizat Regulamentul Intern cu toate elementele prevăzute de art. 242 lit. a-k din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii;
-angajatorul nu a făcut dovada compensării în bani a concediului de odihnă;
-angajatorul nu a încheiat acte aditionale la contractele individuale de muncă, care să prevadă data plătii salariului, conform prevederilor art.17 alin. 5 din Legea 53/2003 republicată;
-angajatorul nu a făcut dovada comunicării către salariaţi a deciziilor de încetare a CIM, a adeverinţelor de vechime şi a extrasului de REVISAL;
-nerespectarea prevederilor privind transmiterea datelor în Revisal;
-angajatorul nu a întocmit instrucţiuni proprii de S.S.M. pentru activitatea de vulcanizare;
-nu erau marcate căile de acces a autovehiculelor în incinta atelierului de reparaţii şi întreţinere a autovehiculelor;
-nu a fost instruită o persoană pentru acordarea primului ajutor;
-prizele electrice nu erau inscripționate cu valoarea nominală a tensiunii de alimentare;
-societatea nu avea autorizare ISCIR pentru compresor aer model FL20-50 si verificarea tehnica periodică pentru centrala termică WINDHAGER;
-societatea nu avea trusă de prim ajutor omologată;
-angajatorul nu a completat fișa postului persoanei cu atribuțiuni și responsabilități SSM.

