Campania “Detector pentru viață”, desfășurată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” Călăraşi, a demarat, în data de 17 aprilie a.c., în județul nostru. Această inițiativă vitală are ca scop informarea cetățenilor și prevenirea situațiilor de urgență legate de incendii. De asemenea, campania este parte a proiectului naţional „Împreună pentru siguranță”, prin care își propune să evidențieze importanța montării detectoarelor de fum şi de monoxid de carbon în locuințe, dar și necesitatea curățării și reparației coșurilor de fum. Subunităților de intervenție din Călăraşi, Olteniţa, Lehliu Gară şi Dragalina, le-au fost distribuite 375 de detectoare de fum și 125 de detectoare de monoxid de carbon. Chiar astăzi, 18 aprilie a.c., pompierii vor monta aceste detectoare în anumite locuințe din comuna Roseți. Apoi, campania se va extinde în alte 25 de localități, printre care enumerăm: Unirea, Jegălia, Plătărești, Chiselet, Spanțov și Lehliu, în funcție de statistica privind incendiile de locuințe. Eforturile se vor concentra pe instalarea detectoarelor în încăperile unde riscul de incendiu este cel mai mare.
„Cu ocazia Săptămânii Protecției Civile, am anunțat că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență și împreună cu E.ON și Delgaz Grid, au inițiat o campanie, ‘Detector pentru viață’, care a debutat în mai multe județe ale țării, așa cum cum, astăzi, se întâmplă și la Călărași. Această campanie s-a dezvoltat pe baza unor statistici, care, din păcate, nu sunt neapărat îmbucurătoare. În funcție de incendiile care au fost la nivelul țării, s-au ales județele cu un număr mai mare de incendii la locuințe. Din păcate, aici ne aflăm și noi. Nu suntem neapărat pe un loc fruntaș, dar suntem un județ care re multe intervenții la incendii și, mai ales, la incendii de locuințe, mai ales în zone sau în localități cu o populație un pic defavorizată din punct de vedere economic și aici apar mereu aceste incendii. La nivelul județului, am primit 500 de detectoare, dintre care 375 sunt detectoare de fum, iar 125 detectoare de monoxid de carbon. Am luat legătura cu unitățile administrativ-teritoriale, unde au fost mai multe incendii de acest gen. Au fost receptivi oamenii și, prin grija personalului Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, urmează cu ai noștri colegi să meargă la locuințele pe care UAT-urile le-au desemnat, să monteze aceste detectoare. Aceste detectoare pot salva vieți. Avem tragicul eveniment din Prahova, unde inclusiv o viață a unei fete din Călărași a fost luată, iar această campanie are menirea de a încerca să nu mai avem astfel de evenimente sau dacă se produc, persoanele să nu mai fie surprinse în incendiu. Dacă există un detector și o alarmare, atunci probabilitatea ca persoanele respective să fie surprinse va tinde spre zero și atunci nu mai avem pierderi de vieți omenești. De mâine (n.r. 18 aprilie a.c.),, prima localitate cu care vom relaționa, în sensul acesta, este Roseți, după care vom continua pe baza statisticilor unde s-au întâmplat cele mai multe incendii de locuințe, și anume: Unirea, Jegălia, Plătărești, Chiselet, Spanțov, Lehliu. Sunt 25 de localități cu care am discutat, în primă fază, și, în funcție de ce vom mai primi sau cum va continua campania, cel mai probabil, o să ajungem în toate localitățile, la persoanele care își doresc, pentru că există și alții care nu doresc. O să mergem să instalăm aceste detectoare în locuințe. Bineînțeles că cel mai bine este în încăperea în care persoanele vor dormi sau în încăperea unde există persoane defavorizate din punct de vedere economic și dețin o sobă de căldură, iar atunci e clar că probabilitatea de fum și de monoxid să apară ridicată, așa că un astfel de detector îi va alarma și vor avea posibilitatea să evite o tragedie”, a declarat inspectorul şef al ISU Călăraşi, colonel Adrian Păduraru, în cadrul unei conferințe de presă.