Managerul Centrului Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași, Laura Petre, dar și alți angajați ai acestei instituții, au participat la deschiderea Campaniei „Adoptă un bunic”, demarată de Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. “Antim Ivireanu”.
Cu acest prilej, au fost organizate ateliere speciale cu tematică pascală pentru seniorii căminului, iar angajații CJCC s-au asigurat că aceștia au avut parte de o zi plină de cultură și momente frumoase.
„Mulțumim doamnei director a căminului de bătrâni, Ilinca Enescu, pentru invitație și pentru această inițiativă frumoasă! Vă îndemnăm să le fiți alături în astfel de evenimente care aduc o rază de lumină în zilele seniorilor din județ”, transmite CJCC Călărași, pe o rețea de socializare.

