Actualitate

Circulaţie în condiţii de iarnă. Recomandările polițiștilor rutieri

Având în vedere condițiile meteorologice, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași recomandă participanților la trafic să manifeste prudență și atenție sporită la volan.

Totodată, aceștia vă amintesc:

  • să circulați, atât în interiorul localității, cât și în afara acesteia, cu o viteză adaptată la condițiile meteo, care să vă permită oprirea în siguranță a autovehiculului;
  • să vă păstrați calmul în condițiile unui trafic aglomerat, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile;
  • să adoptați o manieră preventivă de condus și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

De asemenea, pietonii sunt sfătuiți să își ia toate măsurile de precauție pentru a fi siguri că sunt observați în timpul deplasărilor pe drumurile publice și să circule pe trotuare, iar traversarea străzii să o facă doar prin locurile permise, numai după ce sunt siguri că intenția lor a fost observată de conducătorii auto.

Informațiile actualizate despre situația traficului le găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.

Sursa foto: www.replicaonline.ro
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *