Cultură

Concursul Național de Proză „Alexandru Odobescu” și-a desemnat câștigătorii

Biblioteca Judeţeană Călăraşi a organizat, în perioada 1 octombrie-15 noiembrie 2021, Concursul Naţional de Proză “Alexandru Odobescu”. Competiția literară, ajunsă la cea de-a XLI-a ediție, și-a desemnat câștigătorii: Ștefan Oprea, Călărași-premiul I, în valoare de 3.000 de lei, cu lucrarea “De ce, toamna, nu fumez pe plajă”; Lucreția Mărieș, Argeș-premiul II, în valoare de 1.500 de lei, cu lucrarea “Păcăleala; Anne Treme-Argeș-premiul III, în valoare de 1.000 de lei, cu lucrarea “Fiction after love”.

 Concursul s-a adresat tuturor creatorilor, adulți, nemembri ai Uniunii Scriitorilor, şi a avut drept scop stimularea creaţiei originale şi afirmarea unor nume noi în sfera preocupărilor literare. Prin întregul său proiect, concursul și-a propus să realizeze o imagine vie a nivelului atins de proza românească contemporană în anul 2021.

Jurizarea a fost realizată de: prof. Sorina Iancu, prof. Stela Anghel, prof. Dumitru Ghiță.

Lucrările premiate vor fi publicate în antologia Scriitori în devenire”.

Detalii privitoare la premierea câștigătorilor vor fi comunicate ulterior, anunță Biblioteca Județeană Călărași.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *