Administrație Educație

Controverse înainte de Bacalaureat, la Oltenița. Primarul cere explicații privind organizarea examenului, ISJ invocă respectarea legislației

Cu doar o zi înainte de începerea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat, organizarea sesiunii din municipiul Oltenița a generat un schimb de poziții între Primăria Municipiului Oltenița și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Călărași.

Primarul municipiului, Mihăiță Beștea, a declarat că, s-a implicat direct într-o situație care, în opinia sa, putea afecta desfășurarea examenului. Edilul a criticat decizia Inspectoratului Școlar Județean Călărași a organiza un singur centru de examen în municipiu, deși Oltenița dispune de două licee pregătite și dotate pentru această activitate.

Potrivit primarului, concentrarea tuturor candidaților într-un singur centru înseamnă o aglomerare mai mare și un disconfort suplimentar pentru elevii care susțin unul dintre cele mai importante examene din parcursul lor educațional.

Mihăiță Beștea a mai afirmat că Primăria Municipiului Oltenița nu a fost consultată și nici informată cu privire la această organizare, deși administrația locală este administratorul unităților de învățământ din municipiu.

În același timp, edilul susține că a fost notificat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, PPC și Instituția Prefectului cu privire la posibile probleme privind alimentarea cu energie electrică la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, desemnat centru de examen. Acesta spune că a luat imediat legătura cu conducerea unității de învățământ, iar directorul liceului i-ar fi comunicat că nu avea cunoștință despre existența unor astfel de probleme.

În urma verificărilor efectuate împreună cu echipele ISU, PPC și ECOSAL, au fost dispuse măsuri pentru remedierea eventualelor deficiențe, astfel încât examenul să se poată desfășura în condiții normale.

„În ultimele 24 de ore am fost implicat direct într-o situație care putea afecta desfășurarea examenului de Bacalaureat la Oltenița. Inspectoratul Școlar Județean Călărași a decis ca, în sesiunea din iunie 2026, în municipiul nostru să funcționeze un singur centru de examen, deși Oltenița are două licee pregătite și dotate pentru organizarea acestei sesiuni. O astfel de decizie înseamnă mai multă aglomerație și un disconfort suplimentar pentru elevii care au deja de trecut peste emoțiile unui examen atât de important. Primăria Municipiului Oltenița nu a fost consultată și nici informată cu privire la această organizare, deși este administratorul unităților de învățământ. În ultimele 24 de ore am fost sesizat de ISU, PPC și Instituția Prefectului cu privire la posibile probleme legate de alimentarea cu energie electrică la Liceul „Nicolae Bălcescu”, desemnat centru de examen. Am luat imediat legătura cu doamna director a liceului, care mi-a comunicat că nu are cunoștință despre existența unor astfel de probleme. În paralel, am dispus verificări, iar împreună cu echipele ISU, PPC și ECOSAL s-au făcut toate demersurile necesare. Sper ca măsurile luate să asigure desfășurarea examenului în condiții normale. Consider că este nevoie de explicații clare privind modul în care a fost organizată această sesiune și de ce Primăria Municipiului Oltenița nu a fost informată și implicată în acest proces. Din acest motiv, solicit Inspectoratului Școlar Județean Călărași și Instituției Prefectului clarificarea acestor aspecte. Dincolo de orice discuție administrativă, cel mai important lucru sunt elevii noștri. Le doresc tuturor mult succes la examenul de Bacalaureat! Să aibă încredere în ei și să obțină rezultatele pe care le merită după anii de muncă și pregătire”, a scris, pe pagina sa de Facebook, edilul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea. 

La scurt timp după declarațiile primarului, Inspectoratul Școlar Județean Călărași a transmis un punct de vedere oficial, pe Facebook, precizând că organizarea centrelor de examen pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a fost aprobată de Comisia Națională de Bacalaureat, în conformitate cu prevederile Ordinului MECTS nr. 4799/2010.

Reprezentanții ISJ au explicat că, legislația prevede ca o comisie de examen să gestioneze între 250 și 450 de candidați, pentru asigurarea desfășurării în condiții optime a examenului.

În acest context, în municipiul Oltenița a fost organizat un singur centru de examen, la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, unde sunt programați 343 de candidați proveniți de la toate cele trei licee din municipiu, număr care se încadrează în limitele prevăzute de lege.

„În urma solicitării domnului Mihăiță Beștea, primarul municipiului Oltenița, venim cu următoarele clarificări: pentru sesiunea iunie-iulie 2026 a examenului național de bacalaureat, centrele de examen din județul Călărași au fost aprobate de comisia națională de bacalaureat în conformitate cu prevederile art. 11, alin. (2) din Anexa 2 la ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010. Stabilirea acestora s-a efectuat cu respectarea art. 31 din ordinul menționat anterior, care prevede că numărul candidaţilor înscrişi într-o comisie de examen va fi decis ţinând cont de necesitatea desfăşurării în condiţii optime a examenului şi va fi cuprins între 250 şi 450 de candidaţi. Drept urmare, în acest an școlar, pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat a fost organizat un singur centru de examen în municipiul Oltenița, la Liceul Tehnologic ,,Nicolae Bălcescu”, pentru 343 de candidați proveniți de la toate cele trei licee ale municipiului Oltenița. Mulțumiri partenerilor instituționali care, prin eforturile colective, s-au asigurat de buna desfășurare a examenului care se va desfășura începând de mâine până pe 02 iulie 2026. Succes deplin tuturor candidaților”, se arată pe pagina de Facebook a Inspectoratului Școlar Județean Călărași  

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *