Sportivul David Popovici a concurat, astăzi, 29 iulie a.c., în finala de 200 de metri liber, la Campionatele Mondiale de Natație, desfășurate în Singapore. Campionul olimpic a câștigat medalia de aur. Acesta a mai obținut titlul mondial la 200 de m liber în anul 2022.
El a concurat pe culoarul 6, după ce a fost al patrulea la jumătatea cursei, și a reușit să se impună cu timpul 1:43.53. Acesta a fost urmat de americanul Luke Hobson (1:43.84) și japonezul Tatsuya Murasa (1:44.54).
Miercuri, 30 iulie, începând cu ora 05:52, David Popovici va evolua în serii la 100 m liber, unde, de asemenea, este considerat favorit la aur. Semifinalele sunt programate la ora 14:27, iar finala în data de 31 iulie, la ora 14:41. Totodată, sportivul român va lua parte și la proba de 50 m liber, în zilele de 1 și 2 august 2025.

