Deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă, a transmis un semnal de alarmă cu privire la evoluția recentă a economiei românești, subliniind că datele oficiale indică necesitatea unei schimbări rapide de direcție.
Potrivit acestuia, mai mulți indicatori relevanți conturează o situație îngrijorătoare: rata inflației a urcat la 10%, în luna martie, consumul populației continuă să scadă, marcând deja șapte luni consecutive de declin, iar prognoza de creștere economică a fost revizuită drastic de către Fondul Monetar Internațional, până la un nivel de doar 0,7%.
Parlamentarul ne-a precizat că, aceste date nu țin de discursuri politice, ci de realitatea economică actuală, evidențiind o deteriorare accelerată a nivelului de trai.
În opinia sa, situația actuală reprezintă o imagine clară a unei economii care se află sub presiune, cu efecte directe asupra populației.
„Nu mai vorbim despre simple estimări sau interpretări, ci despre cifre oficiale care arată că economia încetinește puternic, iar românii resimt din plin acest lucru în viața de zi cu zi. Este esențial să schimbăm rapid direcția și să adoptăm măsuri care să sprijine cetățenii, nu să le îngreuneze și mai mult situația”, a declarat deputatul PSD, Ion Samoilă.
Demnitarul consideră că politicile care afectează cetățenii trebuie reconsiderate de urgență, atrăgând atenția că menținerea actualului curs ar putea accentua dificultățile economice.
Deputatul face apel la măsuri rapide și eficiente pentru corectarea direcției și stabilizarea situației economice.

