Pompierii militari, alături de celelalte structuri ale MAI din judeţul Călăraşi și structuri cu un rol deosebit de important în gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor calificat au participat, în data de 25 iunie a.c., la un amplu exercițiu de cooperare, desfăşurat în incinta unui important operator economic din municipiul Călăraşi.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Știrbei” Călărași, în intervalul orar 10:00 – 12:00, în incinta unui important operator economic din Călărași, s-au simulat mai multe intervenţii in situaţii de urgență pe specificul fiecărei structuri implicate, cu scopul declarat de a pregăti personalul pentru a face faţă unor situaţii de urgenţă complexe, care presupun eficiență și coordonare în teren.
I.S.U. Călăraşi a desfăşurat, în cadrul exerciţiului tactic de cooperare, mai multe misiuni, fiind simulate intervenţii pentru lichidarea unor incendii, acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă, simularea intervenţiilor CBRN şi folosirea aplicaţiilor în cadrul autospecialei Punct de Comandă Mobil.
Au participat la această aplicaţie tactică, forţe şi mijloace ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi, echipaje ale Jandarmeriei Călăraşi, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, medici și asistenți din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Călăraşi, reprezentaţi ai Ambulanţei și ai Direcției de Sănătate Publică, voluntari din cadrul proiectului Salvator din Pasiune şi, desigur, angajaţi ai operatorului economic, unde s-au desfăşurat activităţile simulate de structurile implicate.
Tema exerciţiului tactic de cooperare a urmărit modul de acţiune al forţelor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, în zona de competenţă şi asigurarea unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie, în cazul producerii unei situații de urgenţă, cu manifestări deosebit de rapide și efecte limitate în timp.
Scopurile generale ale acestei aplicaţii tactice au fost următoarele:
- verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul desfăşurării exerciţiului tactic şi a capabilităţilor de intervenţie la nivelul zonei de competenţă;
- elaborarea concepţiei specifice privind planificarea, pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de răspuns, precum şi concepţia de acţiune în situaţii de urgenţă;
- evaluarea eficienţei intervenţiei autospecialelor, a echipajelor medicale a echipajelor de descarcerare, precum şi a necesarului de resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
- verificarea practicabilităţii căilor de acces şi de amplasare a autospecialelor de intervenţie;
- verificarea eficientei procedurilor de intervenţie pentru situaţiile tactice simulate, conducerea într-o concepţie unitară a acţiunilor de intervenţie.
Aplicația tactică de cooperare cu forțe și mijloace în teren s-a desfășurat în condiții optime, fiind bifate, în mare măsură, cererile scenariului de intervenție, s-au simulat mai multe proceduri de intervenţie, iar la final s-a putut spune că exercițiul s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru o situație reală.
„Astfel de exerciții de cooperare se vor mai desfășura și în următoarele etape, în concepții asemănătoare, astfel încât personalul participant să poate deprinde abilități eficiente de salvare în condițiile cele mai vitrege de intervenție”, se arată în comunicatul de presă al ISU Călărași.

