Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași a găzduit, astăzi, 14 iulie a.c., vernisajul unei expoziții de artă plastică ce a reunit lucrările elevilor din clasele a X-a și a XI-a ai Liceului Pedagogic „Ștefan Bănulescu”.
Evenimentul a marcat finalul unui an școlar dedicat creației artistice și dezvoltării talentului, sub îndrumarea profesoarei Aureliana Vlad.
Expoziția scoate în evidență munca susținută și pasiunea tinerilor artiști, lucrările fiind apreciate atât pentru creativitate, cât și pentru diversitatea tematică și tehnică.
Curatoarea expoziției a fost criticul de artă, Ana Amelia Dincă.
Au expus pe simeze următorii: Gabriela Badea, Daniel Berdan, Andrei Dobre, Mihai Ioniță, Robert Mirescu, Andrei Moșoi, Andreea Pascu, Eduard Păun, Maria Raclia, Oana Rusu, Daniela Tiberiu, Rareș Vîlsan, Alexandra Țențu.
Publicul este invitat să viziteze expoziția la sediul Bibliotecii Județene Călărași și să descopere viziunea artistică a noii generații de creatori locali.

