Administrație

Fostul cinematograf Victoria va fi reabilitat și modernizat

Compania Națională de Investiții (CNI) va reabilita și moderniza clădirea fostului cinematograf Victoria, situată în Parcul Central din municipiul Călărași. În acest sens, amplasamentul urmează a fi predat către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA).

Consilierii locali au adoptat, în ședința din data de 25 mai 2023, Proiectul de Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare cinematograf Victoria, B-dul 1 Mai (Parc Central), municipiul Călărași, județul Călărași”, dar și pe cel care privește predarea amplasamentului către MLPDA.

Edificiul va fi modernizat prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), subprogramul Săli de cinema, în scopul de a se crea astfel posibilitatea accesului la cultură în mod facil.

Amplasamentul se va preda pe baza unui protocol, în vederea realizării de către CNI S.A., a obiectivului de investiţii menţionat anterior, conform documentelor urbanistice și cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Amplasamentul este proprietatea publică a Municipiului Călărași și este format din cinematograf, în suprafața construită la sol de 472 mp și teren aferent, în suprafață de 1993 mp, din totalul de 67417 mp.

Primăria Municipiului Călărași se va obliga să asigure finanțarea cheltuielilor pentru racordurile la utilități (energie electrică, apă, canal, gaz). De asemenea, instituția se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului, iar după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să asigure mentenanţa pe o perioadă de minimum 15 ani.

Valoarea totală a investiției este de 29.236.174, 54 de lei, din care cea finanțată de CNI este de 28.845.983, 22 de lei, iar cea alocată de către Primăria Municipiului Călărași, de 390.191, 33 de lei. Sumele includ TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *