Două obiective destinate comerțului vor fi reconstruite în acest an, iar un altul va fi modernizat și reabilitat, informează Primăria Municipiului Călărași. Este vorba despre Piața Centrală, Bazar Big și Piața Orizont Hala de legume și fructe. Aceste investiții se ridică la o sumă considerabilă, de circa 2,4 milioane de euro, bani din fondurile proprii ale instituției călărășene.
Piața Centrală – fosta clădire a fost demolată imediat cum s-a constatat afectarea gravă a structurii de rezistență, un pericol iminent pentru comercianții care își desfășurau activitatea acolo. După procedurile obligatorii de achiziție publică, în toamna anului trecut a fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări. Proiectarea se află pe ultima sută de metri, astfel că Primăria Călărași estimează că lucrările vor demara la începutul primăverii. Noua clădire a Pieței Centrale și reabilitarea centrului pietonal (ce se va realiza cu fonduri europene-circa 6 milioane de euro) vor revitaliza zona centrală veche a orașului.
Bazar Big – 87 de spații noi comerciale pe o suprafață de 1549,42 mp vor fi puse la dispoziție de viitorul Bazar Big, ale căror lucrări vor demara în aproximativ două luni, perioadă aferentă proiectării. Lucrările sunt estimate să dureze 5 luni și jumătate.
Piața Orizont Hala de legume și fructe – un alt proiect important, de modernizare și reabilitare a actualei clădiri unde expun spre vânzare producătorii de legume și fructe va prinde contur în acest an. Contractul de lucrări a fost semnat și în această primăvară vor începe lucrările. Investiția va completa toate investițiile realizate de administrația locală în ultimii ani din zona Orizont: piața în aer liber, zona pentru florari, pavajele refăcute.
Alte investiții realizate de Primăria Municipiului Călărași în ultimii ani, direct sau prin Serviciul Public Piețe Oboare: asfaltare și tarabe noi în Piața Cuza Vodă, piața în aer liber din Piața Orizont, sistematizare și gard nou Oborul săptămânal.