Actualitate

Minore din judeţul Călăraşi, agresate sexual la meditaţii. Cadrul didactic, reţinut după percheziţia poliţiei

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 52 de ani, bănuit de agresiune sexuală.

Pe surse, am aflat că este vorba despre profesorul Daniel Boşneag, care predă matematică la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Răzvani.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, din cercetări a reieșit că, în luna martie a anului 2023 și în luna februarie a.c., în timpul orelor de meditație pe care le oferea la domiciliu, bărbatul ar fi atins în scop sexual două tinere, de 14 și 17 ani.

La data de 13 februarie a.c., polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, fiind ridicate mai multe bunuri de interes cauzei, precum și 4 telefoane, 2 laptopuri, 2 camere video, 2 tablete și o cameră de supraveghere.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 14 februarie, să fie prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia.

La activități au participat și polițiștii Serviciului Criminalistic, precum și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi face precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *