Actualitate

Misiuni ale pompierilor călărăşeni, în ultimele trei zile

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat la 44 de misiuni.

Potrivit unui comunicat de presă al ISU Călăraşi, din numărul total de intervenții, 36 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la cinci accidente rutiere produse în localităţile: Nana (un autoturism răsturnat în care se afla o singură persoană); Borcea (coliziune între două autovehicule, în care au fost implicate şi două persoane); Cojeşti (un autoturism în care se afla doar şoferul, a derapat şi a intrat într-un gard); Budeşti (două autoturisme au intrat în coliziune, un autoturism şi o autoutilitară, 3 persoane fiind implicate, una decedată şi două grav rănite) şi Fundulea (coliziune între două autoturisme pe breteaua A2, patru persoane implicate în accident). În urma producerii celor cinci evenimente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu autospeciale de descarcerare şi cu echipaje de prim ajutor SMURD pentru salvarea a şase persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care cinci au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele de stingere cu apă şi spumă pentru lichidarea trei incendii produse în localităţile: Chirnogi (incendiu produs la o anexă gospodărească, magazie, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi); Budeşti (incendiu produs la nivelul unui transformator electric); şi la intrarea în municipiul Olteniţa pe DN 4 (incendiu produs la un copac pe de marginea drumului).

În această perioadă nu s-au înregistrat incendii de vegetaţie uscată şi/sau resturi menajere.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență www.fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *