În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași va asigura măsurile de ordine publică la toate evenimentele care sunt organizate în spațiul public, precum și în zona centrelor comerciale aglomerate, pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale.
Astfel, în data de13 decembrie, echipaje de jandarmi vor fi prezente la 2 meciuri de fotbal, AFC Dunărea 2005 Cl. – CS Axiopolis Cernavodă, desfășurat pe stadionul „Ion Comșa” , respectiv ACS Progresul Fundulea – SC.Dinamo1948 SA2, care va avea loc pe stadionul Orășenesc Fundulea.
Totodată, jandarmii vor participa în această perioadă și la misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat.
Oamenii legii vor menține siguranța participanților la târgurile de Crăciun din municipiile Călărași și Oltenița, care devin mai aglomerate în perioada aceasta.
Pentru a interveni la evenimentele sesizate prin intermediul 112, sunt constituite echipe specializate în vederea soluţionării situaţiilor primejdioase care pot apărea în zona de responsabilitate.
Jandarmii reamintesc cetățenilor obligația respectării legislației privind articolele pirotehnice, modificată prin Legea nr.92/2005.
În acest sens, doar articolele din categoria F1 (artificii mici, bețișoare bengale, jerbe, pocnitori de petrecere etc.) pot fi folosite de public, exclusiv de persoane de peste 16 ani. Toate celelalte categorii – F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 – sunt interzise publicului, fiind destinate doar specialiștilor autorizați.
„Vă dorim să vă bucurați de un weekend în care să domine siguranța și liniștea”, transmite IJJ Călărași, prin intermediul unui comunicat de presă.

